duminică, 29 decembrie 2013

Ramai motivat

Majoritatea oamenilor isi doresc sa faca noi promisiuni, noi angajamente pentru anul nou. Sa fie mai buni, mai de succes, sa realizeze mai mult, sa slabeasca, samd. (sa nu zic bla-bla)

Desi poate fi plictisitoare faza asta, ea ne poate ajuta totusi sa dam un restart la minte, la suflet, la motivatia pentru a actiona din nou.

Chiar daca te tine chestia asta doar 2-3 luni dupa Revelion, din tot ce iti propui si te rogi, e bine si asa. Motiveaza-te continuu. Fa din anul 2014 anul motivational. 

Incurajeaza-te pe tine si incurajeaza si pe altii.

Nu renunta in a-ti propune sa te ridici din nou la asteptarile tale, sau pe care altii le au despre tine. Daca ai dezamagit pe cineva, incepe din nou. Lucreaza la tine mai mult.

Nu uita ceva important: TREBUIE SA TE ASTEPTI SA AJUNGI UNDEVA CA SA POTI AJUNGE ACOLO. TU TE VEI RIDICA DOAR LA NIVELUL PE CARE CREZI CA IL POTI AJUNGE. 

In relatii, in afaceri, in credinta, in sport, peste tot, acest principiu este la fel.

Asa ca propuneti si crede ca poti sa te ridici chiar daca acum te tarasti. 

Propuneti sa alergi chiar daca umbli greu acum. Propuneti chiar sa zbori daca acum poti sa alergi. Nu ai nici o teama. 

Anul viitor trebuie privit prin prisma luminii, a credintei, a reusitelor si nu prin prisma esecurilor si dezamagirilor din trecut. Nu lasa pe nimeni si NIMIC sa te tina pe loc de la a crede ca "totul este posibil celui ce crede".

Poti schimba viata ta daca schimbi gandirea ta despre tine.

Eu am credinta pentru tine, am incredere in tine ca vei face mai mult, in anul ce urmeaza, chiar mai mult decat te astepti si decat cred altii ca tu poti realiza. 

Am incredere deplina in precizia lui Dumnezeu cu privire la tine. Afla si crede ca poti. 

Afla ca nimeni si nimic nu poate sta in fata planului maret a lui Dumnezeu pentru viata ta. 

Afla ca poti fi biruitor, poti fi mai bun, poti scapa de vicii distructive, de boli, de ura altora, de suferinta pe care altii ti-au facut-o, de singuratate, de frica, de minciunile lor, de ale tale, de orice rau care ti-a atacat viata. 

Exista putere si resurse imense, dincolo de ceea ce pare neputinta ta. Esti minunat si exista in tine resursa suficienta sa devii asa cum vrei sa devii si sa faci ceea ce trebuie sa faci. Ce este mai mare decat anumite situatii din jurul tau, este in tine deja.

Tot ce iti cer e sa nu stai indiferent. Nu pierde timpul cu nimicuri. Ramai motivat sa faci binele. E nevoie de tine.

joi, 12 decembrie 2013

Cum te vezi ?

Cum te vezi aceea vei deveni chiar daca esti departe de realitate. Asa ca nu te speria daca pe drum calitatile tale vor fi negate sau nu vor da roade imediat. Esti intr-un proces de crestere.

Iata ce spune un specialist.

"Ca sa traiasca mai bine cu sine insusi, omul isi creaza o imagine idealizata despre sine si crede ca este este acea imagine (sau simte ca ar trebui sa fie). Constienta sau inconstienta, imaginea este, intr-o mare masura, departe de realitate, insa influenta pe care o exercita asupra vietii omului este foarte reala.

Elementele acestei imagini idealizate de sine sunt de obicei trasaturi valorizate la nivel social, cum ar fi: inteligenta, sinceritatea, frumusetea, credinta, bunatatea, etc.

"Cu cat imaginea de sine este mai nerealista, cu atat ea face ca individul sa fie mai vulnerabil si mai avid de afirmare exterioara si de recunoasterea celorlalti."

Daca ceilalti nu-i recunosc sau nu-i confirma trasaturile idealizate pe care omul crede ca le are, el se va simti neapreciat, va deveni frustrat sau furios, va percepe ca este atacat si va riposta cu agresivitate.

"Nu avem nevoie de confirmarea calitatilor de care suntem siguri, dar vom fi extrem de susceptibili daca cele false sunt puse in discutie". K. Horney

Ursula Sandner, Psiholog



Ce castigi daca renunti?

Ce castigi daca renunti la ceea ce stii bine ca esti chemat sa faci ? Nimic. 
Cine va face in locul tau ceea ce numai tu poti sa faci ? Nimeni. 
Cand vei ajunge pe muntele tau pe care numai tu poti sa ajungi daca renunti? Niciodata?

Asta esti tu? Nu.

Ai fost creat sa plangi pentru ca abia mai poti? Nu. 

Scopul tau suprem era sa ramai descurajat sau sa ajungi acolo unde iti doresti?

Nu uita pentru ce te-ai ridicat candva. Nu uita pentru ce ai iubit candva. Nu uita cat de mult credeai candva. Intoarce-te pe drumul tau. Accepta lucrurile prin care treci, ca fiind lectii de viata. Intelege sensul lor dincolo de aparente. Nu fi mediocru. Nu abandona nimic bun. 

Fii plin cu credinta nu cu religie chioara.

Imi amintesc de Iosif cand era in inchisoare pe nedrept. Dar el in cele mai grele momente ale sale, era cel mai aproape de implinirea visului sau. Intre suferinta si maretie a fost o distanta de aproximativ o ora. 

Nu exista plan B pentru el. Exista doar inca putina rabdare. Exista mai multa intelepciune. Mai multa maturizare. Mai multa dezvoltare personala. Si multe altele. Pentru ce toate astea? Pentru a putea administra cu succes responsabilitatile ce urmau in viata lui.

Cum ar fi fost ca toti eroii nostri, sau sfintii din trecut, oameni buni, cei tari sa fi renuntat la visul lor, la lupta lor, la sacrificiul lor, la capodoperele lor, la inventiile lor, la creativitatea lor doar pentru ca un timp le-a mers greu si foarte greu? 


Cred ca fiecare aspect al vietii de astazi ar fi fost mult mai sarac, mai urat si mai intunecat. Ei au imbogatit, au infrumusetat si luminat vietile noastre.

Lumea ar fi vrut sa ii opreasca. Raul ar fi vrut sa ii blocheze. 

Ratatii le-au spus ca oricat incearca nu pot face nimic. 

Egoistii si zgarcitii le-au spus ca nu ii pot ajuta cu nimic. Au prea multe camere, dar nu pentru cei ce dorm afara, au prea multi bani dar nu pentru orfani, au prea multa educatie dar nu pentru tiganii dintr-un sat indepartat. Au studii teologice si psihologice dar nu pentru folosul altora ci pentru avantajul lor.

Cei slabi le-au spus ca nu vor reusi. Dar ei nu i-au crezut. Stii de ce? Pentru ca stiau ca daca renunta nu castiga premiul alergarii lor. 

Ce castigi daca renunti? Putin confort "mincinos".
Castigi mentalitatea de invins, de lenes cu burta plina si mare care sta la caldura si confort in timp ce altii te asteapta sa le duci speranta, ajutor, iubire, afectiune, bunatate. Acest castig este de fapt pierderea ta. Cosmarul tau. 

Asa ca nu da inapoi. Nu renunta. 



"Iremediabila e numai greseala de a te lasa strivit."
Octavian Paler

vineri, 22 noiembrie 2013

O noua etapa

De fiecare data cand nu scriu aici pe blog un timp mai indelungat ma mustra constiinta. Sunt prezent pe Facebook aproape zi de zi cu citate personale, inspiratii si alte linkuri ce cred ca sunt utile pentru fani. Dar mie imi place mai mult sa scriu articole decat simple inspiratii si totusi nu am reusit sa dezvolt ce mi-am notat. Am cateva pagini cu notite. 

Nu ma invinovatesc ca nu am ce sa scriu, ci ca inca nu imi pot aranja timpul intr-un mod mai eficient pentru toate initiativele si proiectele mele. Am avut si activtati caritabile, sociale. Ma pregatesc pentru mai mult.

Le voi dezvolta si folosi pentru o relansare de articole pe acest blog si pentru inca ceva important pentru mine. Public speaking. Da, ma pregatesc intensiv, studiez, citesc. Am realizat ca talentul nu este suficient pentru a avea impact in ceea ce faci, daca nu ai si o disciplina severa in viata de zi cu zi. Aceasta este noua etapa pentru mine. 

Mi-am propus sa investesc mai mult aici in blog, site, in grafica si altele. De asemenea vreau sa curat, sa corectez, sa updatez si sa relansez cele mai bune articole. Am un job care creste si de cateva  luni ma dedic mult acolo deoarece cred in ceea ce fac si se vad rezultate bune si se deschid oportunitati ca niciodata inainte pentru anul viitor. Perseverenta chiar da roade, munca cu pasiune aduce rezultate. 

Asta ma motiveaza, sa lucrez mai mult la proiectul VIMT, sa il finantez cat mai mult sa il cresc.

Sunt mai multe sute de oameni minunati care au experimentat in mod personal crestere, victorii, maturizare, vindecare sufleteasca, prin partea aceasta practica pe care eu o amintesc prin ceea ce scriu.

Pentru mine asta conteaza foarte mult. Mai mult ca nu stiu sa scriu 100% corect gramatical.

Voi lucra la ele pentru a le pune cap la cap si pregati cartea motivational la care lucrez de 7 luni. 

"Viata in mainile tale" va fi o carte in 9-10 capitole ce va contine materiale interesante si mai ale ce pot fi aplicate usor in mod practic cu succes.

Am reusit sa pregatesc pentru scena impreuna cu cativa tineri fantastici, Concertul Motivational de Colinzi din Vladimirescu, jud Arad. 

Este incredibil cate talente si diamante zac pretutindeni in Romania. Pacat ca sunt putini cei care ii vede si le spun ca SUNT DIAMANTE. CHIAR DACA NU SUNT SLEFUITE SI UNELE SUNT INCA IN NOROI SUNT TOTUSI DIAMANTE. La asta ma pricep eu si asta am facut de cand eram in gasca din cartier cu prietenii si aveam la 15-16 ani. Asta vreau sa fac mai departe.

De ce un astfel de eveniment? In primul rand pentru ca iubim ce facem si ca putem. Doresc sa fie altceva decat un simplu concert. Nu un concert religios banal de Craciun doar, ci un eveniment motivational, inspirational, un brand, care va ajuta in viitor vieti prabusite sa se ridice din nou. 

Sa devina ceva memorabil, ceva care sa aprinda scantei in vietile oamenilor si sa porneasca in noul an cu o ala dinamica, viteza, curaj si viziune. 
Fii alaturi de noi.

joi, 14 noiembrie 2013

Ai dezamagit pe cineva?

Esti provocat inspre lucruri mari?

Daca asteptarile cuiva sunt mari vis a vis de tine, poate fi un semn ca are incredere ca tu poti realiza mult mai mult si ca poti face lucruri extraordinare in viata ta. 

Nu renunta la lucrurile de valoare si chiar daca ai dezamagit asteptarile cuiva, nu s-a sfarsit lumea, nu e o drama. Asculta-ma. 

Dezamagirea vine uneori nu din faptul ca esti incapabil, ci ca esti capabil dar nu esti concentrat, nu esti serios cu potentialul din tine.

Vestea buna e ca inca poti repara, inca poti vindeca, inca poti schimba lucruri si poti porni din nou la drum. 
Vei reusi. Clar ca vei reusi. Poate nu azi, nu maine dar in curand vei reusi.

joi, 24 octombrie 2013

Crede si in altii

A fost bine sa cred in cineva cand nimeni nu credea in el, nici el insusi nu mai credea ca va reusi vreodata sa iasa din probleme si suferinte grele.
 
Desi a suferit nu a devenit negativist.
M-a sunat si mi-a multumit.
Am simtit emotia si sinceritatea in vocea lui. Am zis si eu entuziasmat: "Slava Domnului pentru asta."
M-am umplut instantaneu de o imensa bucurie si satisfactie. Am topait un pic de bucurie.

Asta m-a incurajat din nou sa ma gandesc serios pe cand tin prima conferinta si scot brosura.

Sfatul meu pentru tine: Crede in cineva cand acel om a pierdut tot si pe toti. Nu esti tare cand crezi in cineva care e sus. Esti tare cand crezi si incurajezi pe cineva care a pierdut tot. Acum are nevoie de tine. 
Imagine preluata de pe FB.

Gandeste-te ca poate acum e momentul tau sa exprimi iubire, tarie, valoare. Nu mai astepta nici o clipa in plus fara sa actionezi. Poate eziti deoarece nici pe tine nu te-a ajutat nimeni la greu.

Ai multe lucruri in viata ta care ajuta pe altii sa isi atinga potentialul. Sa nu stai blocat cumva doar pentru ca ai frustrari. Nu este potrivit pentru cineva ca tine sa fie indiferent sau razbunator. 

Am vazut la multi chiar si invidie si nesiguranta, dar nu am lasat ca aceste lucruri sa ma schimbe in chipul lor urat. Nu lasa pe altii sa te schimbe in rau. A nu crede in altii dupa unele dezamagiri inseamna ca nu esti sigur pe tine insuti, ca esti dominat de frici si nesiguranta de a gandi, spune si actiona asa cum doresti. 

Tradarea, ranile ce ti le-au facut altii nu trebuie sa iti influenteze negativ viata caci atunci inseamna ca ei te manipuleaza inca. Desigur nu ma refer la a crede in altii intr-un mod naiv, prostesc sau mistic. Nu, nu. 
Ma refer la a vedea potentialul in altii si la a-i motiva sa il atinga.

In urma cu cativa ani, intr-o anumita circumstanta am fost cel mai bun, cel mai inspirat, cel mai intelept (nu prea sunt modest nu?) dar am fost total neglijat de doi lideri.

Speram ca se bucura, speram ca vor aprecia ideile, actiunile mele foarte reusite, istoricul meu plin de succes, contributie la viata, societate, pe care le-au recunoscut intr-o prima faza. Dar dincolo de aparente acestia se temeau, se simteau amenintati. 

Nu imi venea sa cred ca stau fata in fata cu ipocrizia personificata. Dar mi-am propus sa trec peste asta, sa nu devin ca si ei. Si acum scriu si actionez mai mult, incurajez mai mult si am influenta buna pentru mult mai multi oameni care sufera, se lupta cu boala, durerea, esecul, datoriile, frica, indoiala.

Eu simt ca traiesc cu adevarat cand primesc emailuri, telefoane, sms ca oamenii se schimba in bine, se ridica, se imbarbateaza si ca am contribuit si eu acolo cu mult sau putin.
 
Da, din pacate exista multi oameni care sufera de invidie cronica. Acestia nu vor dezvalui altora despre capacitatea pe care o au. Dimpotriva le vaneaza defectele. Nu ii incurajeaza, nu ii ajuta. Le este frica sa nu para ei mai inferiori decat altii daca acestia reusesc in viata. 

Ar suferi mult de ciuda ca altii sa fie mai mari, mai puternici, mai inteligenti si mai de succes decat ei.

Dar un om adevarat incurajeaza pe altii. 
Un om adevarat ajuta pe altii. 
Un om adevarat apreciaza succesul altora. 
Un om intelept descopera potentialul in altii si intelege valoarea acestora si contributia lor la binele societatii.

In istorie, in credinta, in sport, in cultura, tehnologie toti au reusit deoarece a fost cineva care a crezut in ei. Trebuie sa credem in altii, uneori chiar si in cei mai detestati oameni, politicienii. Lucrurile se pot schimba peste noapte. Viata poate aduce un om care va pune lucrurile pe un fagas bun si va face lucruri bune pentru Romania.

 

Celor care au avut succes cineva le-a spus despre potentialul lor. 
Cineva i-a ridicat cand erau jos. 
Cineva i-a mangaiat cand erau in suferinta. 
Cineva i-a mantuit cand erau pierduti. 
Cineva i-a imbracat cand erau goi. 
Cineva i-a hranit cand erau flamanzi. 
Cineva i-a adus pe calea buna cand erau in intunerec si mizerie. 
Cineva i-a educat. 
Cineva i-a motivat. 
Cineva i-a inspirat. 
Cineva i-a iubit. 
Cineva i-a imbratisat. 
Cineva le-a zambit. 
Cineva le-a soptit: "Nu abandona. Vei trece peste asta."

Tu spui altora despre chemarea si potentialul lor?

P.S.- Inchei cu un secret. Cu cat ajuti pe altii, cu cat observi nevoile lor si iti aduci o contributie, mare sau mica, cu atat te dezvolti mai mult personal si binecuvantarile cerului si ale pamantului nu vor inceta sa vina mai mult si mai mult in viata ta. 

AM INCREDERE IN TINE.

joi, 5 septembrie 2013

Fa tot ce poti

Investeste zi de zi in tine la orice nivel. 

Fa tot ce poti cu tot ce ai acolo unde esti.
Spiritual, intelectual, material, relational, sanatate, cunostinta. 

Citeste carti din domeniul in care vrei sa te dezvolti si care este legat de ceea ce doresti sa fi sau sa faci in viata. Umbla cu oameni de calitate care au experienta in ceea ce si tu visezi sa realizezi sau in tehnici asemanatoare.
"Fa tot ce poti cu tot ce ai acolo unde esti"

Imediat ce ai crescut putin utilizeaza-ti experienta pentru a ajuta, motiva si dezvolta pe altii. 

Nu ca sa te dai mare ce stii tu si vrei sa arati altora, nu. Dar daca stapanesti un anumit nivel mergi inainte. 

Cu smerenie, cu altruism, bunatate, atentie, o poti face.


Nu iti fie teama sa transmiti ceea ce stapanesti. Cu cat vei ajuta si transmite si altora, cu atat vei creste in continuare mai mult. Mai si dai gres, nu-ti fa iluzii ca esti perfect, dar inveti mult si asta e tot ce conteaza.

Traim timpuri in care exista nenumarate resurse, bogatii spirituale, culturale, tehnologice cum nu au fost de cand e lumea facuta.

Nu a fost niciodata atata democratie, pace, libertate in care sa putem creste si dezvolta tot ce a pus Dumnezeu in noi, ca si acum. 

Atunci hai sa folosim din plin aceste oportunitati pentru a ne implinii destinul.

Niciodata in istoria omenirii nu a fost vreo ocazie atat de buna ca acum, sa poti face atata bine cat poti face acum cu ceea ce ai fost chemat sa faci.
 
Dragul meu, draga mea, trebuie sa iti raspunzi fara frica la 3 intrebari:

Cui vei fi de folos, pe cine vei putea incanta si pe cine vei putea ajuta daca esti cu sufletul gol, deprimat, bolnav, slab, fara motivatie, fara energie, fara credinta, fara educatie si fara bani?
Pe nimeni. Pe nimeni. Pe nimeni.

Inteleptul Solomon stie bine de ce ne indeamna
"Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta".

Te astept si pe Facebook:


Spor, succes si binecuvantari !

Cu drag Lica Nemes

duminică, 11 august 2013

Nu astepta mila, fa-te respectat

Este normal sa te astepti, sa iti doresti ca cei care te-au ranit, respins, mintit, tradat, ignorat, etc sa isi ceara iertare de la tine, sa ii vezi ca regreta, ca au inima, ca sunt OAMENI.
 
Dar nu iti construi viitorul si viata pe asteptari ca acestea.
Vei trai din nou dezamagirea traind in trecut.
Mergi tot inainte. 
Ti se va face dreptate intr-o zi.
Vindeca-te iertand, vindeca-te crescand si dezvoltandu-te in domeniul in care poti face ceva special in viata, si lasa tot trecutul in urma.

Primul pas este ca tu sa iti faci tie bine, trecand peste tot fara sa iti plangi de mila. 
Esti mai tare decat crezi. 
Esti iubit/a, esti binecuvantat/a, esti roditor. Elibereaza aceste forte launtrice in afara ta.
 
Priveste in viitor cu credinta si fa ceva deosebit si frumos cu viata ta. Tot ce ai nevoie este pus de viata si de catre Dumnezeu in tine dar tu trebuie sa deschizi usa. 
Clanta este in mainile tale, este la tine, si pentru aceste lucruri. 
Deschide-te pentru un viitor si o nadejde. 
Nu sta la mila nimanui. Viata ta este in mainile tale, nu in mainile depresiei, nu in mainile trecutului, nu in mainile jignirii, asa ca nu te lasa dus in eroare.

Eu cred in tine, cred ca vei trece peste obstacole, cred ca vei reusi sa ierti si sa biruiesti tot intunerecul. Tu nu numai ca ai lumina, ci tu esti lumina. Tu nu ai sare doar, tu esti sarea si ai gust bun acum in prezent, nu sta in putoarea din trecut.

Nu astepta in zadar ca cineva sa vina sa te mangaie, intareste-te singur/a pana vine cavaleria. Nu cersi mila de la nimeni, nu astepta mila, ci fa-te RESPECTAT/A. 
Nu zic ca nu meriti mila. Nu zic asta. E foarte probabil ca meriti toata mila si iubirea si bunatatea din lume si din cer.  Sunt ok cu asta.
Dar vreau sa te invat sa te protejezi de si mai multa suferinta. 
Si suferinta asta apare din nou, cand nu ai asteptari realiste de la viata si oamenii te ranesc, deoarece asteptand mila esti vulnerabil/a.
 
Scumpul meu, scumpa mea: Ridica-te, inspira, zambeste si mergi mai departe. Sunt alaturi de tine. Dumnezeu este pentru tine si pentru viitorul tau.
Stiu ca poti, stiu ca vei rezista. Stiu ca nu vei da inapoi.
Imi era mila de tine, dar acum te respect!
Care dintre aceste pozitii iti plac? 

Doresti mila sau doresti respect in viata ta?

vineri, 26 iulie 2013

Pas cu pas

Am auzit o discutie: "Te-ai ingrasat timp de 10-15 ani si te stresezi ca nu ai slabit in doua saptamani? Fii serioasa. Ia-o incet si accepta ca ai nevoie de doi-trei ani sa vezi semne clare de slabire sanatoasa care te va tine toata viata." 

Am invatat ceva din asta.
 

Nu trebuie sa te stresezi daca nu reusesti sa faci imediat, ce iti doresti, dupa ce ai stat ani si ani de zile intr-o lipsa de viziune, in lene, in nepasare, in frica, in letargie.
 

 Munceste usurel, pas cu pas, ia carte cu carte, mergi la cursuri, intalneste oameni de calitate, roaga-te mai mult, crede mai mult, actioneaza mai mult.

Nu fa aceste lucruri intr-o stare nemultumita si depresiva si stresata pentru ca nu reusesti peste noapte ce ti-ai propus. De aceea renunti asa usor. Pentru ca te astepti sa ai rezultate foarte rapide si neavandu-le devii nemultumit/a si renunti.

Just relax. Incepe acum.
Ai doi-trei ani la dispozitie. :)
Fii perseverent. Fii increzator.

sâmbătă, 13 iulie 2013

Potentialul tau e una, realitatea e alta

Dragul meu, draga mea,

Ne intrebam uneori de ce nu putem avansa in viata, in credinta, in afaceri, in lucrare sau in alte domenii. vedem ca avem potential dar nimic bun nu se intampla.

Potentialul tau e una, realitatea din viata ta este alta.
Numai cand actionezi conform potentialului tau lucrurile se schimba. Este greu uneori, apar obstacole care par de netrecut, dar asta este pentru a se dovedi potentialul ascuns in tine. Iti lucrezi potentialul ducandu-l in zona testului, in zona in care el nu este distrus prin anumite situatii grele din viata ta ci este intarit si format.
Dar totul va fi diferit dupa aceea in viata ta.
Visurile ti se transforma in realitate.
Indoiala se transforma in credinta, saracia in bogatie, intunerecul in lumina, frica in curaj, mediocritatea in intelepciune, etc
Asa ca infrunta-ti temerile pe fata, deschis si cu curaj.
 
Cu cat evitam mai mult lucrul de care ne temem, cu atat ne vom teme mai mult si cu cat ne temem mai mult, cu atat vom fii condusi in directii gresite de viata.

De aceea unii se trezesc in situatii dificile, grave, care nu seamana deloc cu ceea ce ei visau si sperau ca viata lor sa fie.

Esti mult mai inteligent/a decat temerile tale asa ca nu mai sta.
Deseori nu reusim pentru ca nu incercam si nu incercam de teama ca nu vom reusi. 

Dar cand intelegem ca "avem voie" sa gresim -ca e normal sa nu reusim mereu- transformam esecul intr-o lectie utila de viata. Asa ca nu te opri. Incearca pana cand reusesti. Incearca pana cand se transforma potentialul in realitate. 

Viata nu iti va da ce vrei ci ceea ce meriti si daca dovedesti ca meriti, primesti rasplata. Nu fii unul din aceia care imbatraneste cu potentialul ascuns in viata lui sau cu talantul ingropat in pamant. Ai credinta, ai curaj, fii entuziast.

Este scris: "Cauta si vei gasi, cere si ti se va da, bate si ti se va deschide."


Aud zi de zi despre oameni care reusesc, aud zi de zi despre oameni care se blocheaza. Care este diferenta dintre acestia? 

Cei care reusesc, stiu cu adevarat ce vor si se concentreaza pe asta. Gandirea lor, sentimentele lor, credinta lor, rugaciunea lor, timpul lor, banii lor, cartile ce le citesc, filmele ce le vad, oamenii cu care se intalnesc, subiectele pe care le discuta, toate, sunt indreptate inspre valorificarea potentialului din viata lor. Ei vor ca, ceea ce cred, sa devina realitate.

Articol creat din citate preluate de pe: www.facebook.com/Viatainmainiletale

Astept sa vizitezi pagina mea si sa dai un Like daca iti place. 

Sa ai o vara extraordinara ! 

joi, 27 iunie 2013

Îndrăznește și mergi mai departe

Cel mai ușor lucru este să renunțăm la bucuria ce o avem și să ne lăsăm duși de valul neputinței și al eșecului. Ceva ne-a izbit de perete și ne-a speriat. 

Cineva ne-a pus piedică am căzut și ne-am blocat. Noi înșine am ajuns la concluzia că nu putem schimba nimic și am renunțat. Toată ziua aud așa ceva.

Aproape zilnic mă sună cineva sau îmi scrie că a căzut și are impresia că nu va reuși niciodată nimic.

Ce îmi dă curaj este că sunt printre aceștia și oameni care nu se lasă, nu se dau bătuți. Ei au un entuziasm molipsitor care se transmite și prin telefon și mă fac să fiu și eu la fel ca ei.

Vai câtă nevoie avem de ei, de campioni, de cei care ridică steagul și merg mai departe. De cei care refac prietenii, care refac căsnicii, care pornesc o firmă, un grup, o activitate care ajută oamenii și societatea. 
De cei care ne fac să râdem și de cei care ne vindecă sufletul. De cei care iartă, care iubesc, care ajută pe alții și care ridică societatea prin acțiunile lor mici sau mari.

Dragă cititorule și ție îți spun ca și lor:

Nu renunța la căutările tale.
Nu slăbi credința ta.
Nu renunța la visurile tale.
INDRĂZNEȘTE !

Iată ce a zis  regina către Cristofor Columb care căuta o lume nouă și era în pragul eșecului total:

"Plutește drept înainte, iar dacă pâmîntul pe care-l cauți nu există, fii sigur că Dumnezeu îl va crea pentru a-ți răsplăti îndrăzneala." 

Cauți și tu o lume nouă ? Cauți o nouă viață? 
Cauți o viață în care poți face ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci ? 
Cauți o viață în care curge lapte și miere? 
Mergi înainte cu curaj, lucrurile pe care le cauți vor fi create special pentru căutători ca tine. Păstrează-ți credința și gândurile bune.

Gândurile tale sunt acele valori care determină calitatea stărilor tale, a credinței tale, a acțiunilor și a relațiilor ce le ai. 

Iti doresc ca gândurile bune, inspirate, iubitoare, pozitive să te însoțească zi de zi, clipă de clipă pentru viața și visul tău.
 

Chiar dacă obosești asteptând ca ceva bun să ți se întample, păstrează viziunea înaintea ochilor tăi. 

Viitorul visului tău depinde de credința ta în el, așa că nu da înapoi în momentele dificile.
Cu un vis este ca si cu o sarcina de 9 luni. 
Tu pregătește hainute, pătuț, biberon, cremă, ulei, scutece. Bebelușul se va naște când trebuie să se nască. Dar tu ai pregătit din timp terenul.

Ai transformat asteptarea plicticoasa în acțiune, energie, anticipare, emoție, fericire.
 

Incepe să gândești și să acționezi precum te vezi în viitor. Îndrăznește și mergi mai departe.

joi, 9 mai 2013

Din nou și din nou. Nu e prea târziu.

In cea mai mare parte, devenim ceea ce noi credem că cei mai importanți oameni din viața noastră cred despre noi. Astfel timpul petrecut cu oameni de valoare ne va da valoare, pentru că ei cred în potențialul nostru. Timpul petrecut cu cărți de valoare ne va da valoare. Chiar și timpul petrecut de tine, cu tine însuți, având gânduri valoroase despre tine, de calitate, îți vor da valoare și calitate. Ești deci, un om important în viața ta dar și a altora.

Ești important, altfel nu ai exista. Ești important, altfel nu aș scrie pentru tine. Dacă ești important pentru tine însuți, vei fi important pentru toți. Nu contează unde ești, contează cine ești. Contează să încerci din nou pentru că niciodată nu e prea târziu.
Poate ești dezamăgit de viață, de prieteni, ești falit, ești jos de tot, ești șomer, poate abia plătești salariile la angajați tăi sau datoriile la stat, poate abia poți plăti facturile la întreținere, poate ai restanță la chirie. Poate ești nefericită, ești în pragul divorțului, sau ai trecut printr-un divorț dureros sau ai pierdut pe cineva, ești abuzată, ești bogat dar nefericit, orice ești, nu contează, încearcă din nou, și din nou, și din nou. 

Draga mea, dragul meu, doare tare, știu, dar nu uita căci campionii luptă mai departe indiferent de situație. Auzi: pentru a fi cu adevărat câștigător nu înseamnă a ajunge mereu primul ci înseamnă a merge până la linia de sosire. Hai, nu da înapoi. Cât timp respiri, nu este prea târziu.

Cassius Clay, faimosul boxer a fost întrebat în timp ce sărea coarda la antrenament: "Câte sărituri faci?" El a răspuns: "Nu le număr niciodată. Sar până mă doare, până mă arde, nu până când obosesc ci până la capăt"

Îmi amintesc de anumite momente din viața mea, ajunsesem ca și mort. Obosit de eșecuri, obosit de mine însumi, de unii prieteni falși, slabi, irascibili, alții cu o față urâtă, pe care nu le-am cunoscut-o când eram în gloria succesului. 

Dar am zis: "Doamne, locul meu nu este aici. Locul meu nu este mediocritatea. Aliatul meu nu este frica. Sărăcia nu este pentru mine. Izolarea nu vreau să mă cuprindă. Prietenii mei nu sunt cei lacomi, corupți și mincinoși. Poziția mea reală este zborul, nu târâtul. Nu sunt născut să îmi plâng de milă ci să sterg lacrimile altora. Alung frica, alung depresia, alung spaima, iert trecutul, îmi vindec rănile, îmi cumpăr cărți, multe cărți, merg la traininguri, mă recalific, mă reinventez, umblu cu oameni de valoare, mă separ de oamenii care m-au tras în jos, renunț la cei care nu au adus un plus de valoare vieții mele. Încep să zâmbesc din nou, încep să cred din nou, alerg, din ce în ce mai bine. Mă ridic din nou, am un nou început, am propria mea "înviere"."
Poate și tu ești ca și mort, ești blocat emoțional, relațional, financiar, nu mai merge nimic în viața ta, dar totuși există o înviere și pentru tine. 

Există o înviere a tot ce este mai bun în tine, dar pe care le-ai rătăcit în pădurile dezamăgirilor și descurajărilor. 
"Nu este prea târziu. Tu doar încă nu știi de ce ești capabil." Gandhi.

Toate valorile puse de Dumnezeu în tine vor învia. Credința ta poate învia. Iubirea poate învia, puterea poate învia, înțelepciunea, bunătatea, hărnicia, tot ce ai pierdut, familie, bani, demnitate, curaj, poate avea o primăvară luminoasă extraordinară. 

Asociază-te cu oameni care au unele laturi mai bune și mai puternice decât ai tu. Oameni care te iubesc necondiționat. Care te ajută și pe care și tu îi poți ajuta și iubi. Sprijină oameni care încă nu au urcat unde pot urca. Găsește pe cei care au aceleași căutări și scopuri în viața ca și tine. Călătoria în grup este mai sigură și aduce experiențe de neuitat. 
Aceștia vor completa puzzle-ul vieții tale iar imaginea ei de ansamblu capată brusc sens. 

Umblă cu oameni care au avut parte de o "înviere" și a căror visuri sunt vii, care au învins frica, îndoiala, prostia și nefericirea.

În această "înviere", în această stare nouă, vei primi idei spirituale, geniale și călăuzire pentru o viață nouă, bogată, fericită. Ca să ajuți pe alții mai târziu, trebuie să ieși tu prima dată din zona celor a căror visuri și speranțe au murit. 

Nu e târziu să faci asta.

Nu e târziu să iubești și să fi iubit/ă.
Nu e târziu să îți refaci familia.
Nu e prea târziu să slăbești. 

Nu este prea târziu să îți refaci firma, nu e prea târziu să îți recapeți credința, nu este prea târziu să obții finanțare la proiectele tale, nu este prea târziu să fi iertat, nu este prea târziu să ierți pe alții, nu este prea târziu să îți refaci sănătatea, nu este prea târziu să te recalifici, nu este prea târziu să găsești fericirea, nu este prea târziu să dăruiești, nu e târziu să găsești partenerul ideal pentru viața ta. 

Nu e târziu să scrii o carte, nu e târziu să inventezi ceva util societății, nu e târziu să faci un blog sau un proiect de succes. 

Nu e târziu să poți inspira și educa pe alții, nu e târziu să hrănești și să îmbraci pe alții, nu e târziu să experimentezi iubirea divină, nu e târziu să faci bine țării noastre. 

Nu e târziu să poți fi cel mai bun primar, cel mai bun comisar, cel mai bun prim-ministru. Nu e târziu să oprești corupția în România, nu e târziu să faci bine oriunde, oricând, oricui cu tot ce viața ți-a dăruit. Nu e târziu să duci speranța și iubirea lui Dumnezeu prin Evanghelie până la marginile pământului.

Dă-ți o nouă șansă dragul meu cititor, căci nimic nu e încă pierdut. Tu încă nu știi de ce ești în stare. Aleargă mai departe dar nu până cazi, ci până când începi să zbori. Asta îmi place. Hai, hai, hai continuă să mergi înainte.

Spiritul tău, credința ta, puterea ta, viața ta, sunt vii dacă tu le acorzi o nouă șansă. Din nou și din nou. Domnul este de partea ta, viața este de partea ta, eu sunt de partea ta, toți oamenii "vii" sunt de partea ta. Nu e târziu niciodată să pornești din nou.

Poate ai făcut un ocol prea mare către împlinirea lor, dar important este acum că te-ai întors în casa propriei tale vieți, unde toate lucrurile sunt posibile celui ce crede. Folosește proprii tăi talanți cu încredere, cine ți i-a dat are încredere că îi vei înmulți aducând propriile tale roade prin ceea ce Dumnezeu a pus în tine. 

Sunt sigur că te așteaptă lucruri minunate.