vineri, 14 septembrie 2012

Dacă ai un vis, du-te după el, este al tău

“The best way to get something done is to begin!” Chris Gardner

M-am bucurat recitind articolele (ultimele două) scrise de prietena mea Adina, cu privire la primii ei pași și cum a reușit în viață. În discuțiile mele cu ea, am observat că are valori în viața ei cu mult superioare unei afaceri de succes. Și asta este un mare succes. Eu mă simt onorat că am fost o persoană importantă în drumul ei spre vis. Dar totul i se datorează curajului, perseverenței și a credinței ei că viața și Dumnezeu a pregătit ceva deosebit pentru ea. Tot ce ea a făcut a fost să meargă după visul ei. Și l-a găsit.

Chris Gardner, omul după viața și cartea căruia s-a făcut filmul “Pursuit Of Happiness” interpretat de Will Smith a încurajat deseori în cărțile sau discursurile sale, ca fiecare om care dorește să facă ceva bun și frumos cu viața lui să facă primii pași fără teamă, să pornească orice, să facă ceva, să aibă curaj în ceea ce vede că el este, tânjește să fie și să facă. Am pus jos o secvență din film.

Astfel, de exemplu dacă ești un bucătar bun și faci cozonaci delicioși și asta îți place să faci, află la ce prețuri sunt aceștia pe piață, fă o rețetă specială, vezi cum poți deschide un PFA. Tu poți așa să îți dezvolți o afacere începând în propria bucătărie. Îți poți face un blog GRATUIT să îți promovezi produsul, pagina pe FB, poți începe cu vecinii, prieteni, prietenii lor, poți concepe oferte și poți să mergi la anumite firme să le prezinți. 

Dacă asta e prea mult pentru tine, în prima fază caută un producător de panificație din orașul tău și mergi cu mult curaj și prezintă-te TU, pe tine, nu doar un CV plicticos și plin de greșeli. Spune cine ești și ce poți face. Un angajator inteligent te va aprecia la fel de mult pentru cine ești cât pentru ceea ce știi face. Pășește doar înspre visul tău.

Ceea ce ești te va ajuta să faci toate lucrurile bune. Cultivă tot ce e bun în tine și renunță imediat la orice obicei, viciu care te trage în urmă și îți dăunează.

Tu ești acela care trebuie să facă cei mai buni cozonaci din acel loc. Sau soft, mobilă, firmă, invenție, proiecte umanitare, sociale, ecologice, o carte, blog, în vânzari, artă, sport, sau orice e nevoie unde vezi o lipsă, fie materială fie spirituală. Începe doar să mergi după visul tău. Lasă puterea lui să te pătrundă și să te atragă înspre el.

Nu ai voie să fi oprit de frică, de lipsurile ce le ai în acest moment în viața ta sau de eșecurile avute în trecut. Documentează-te mai mult, avansează în viață prin autoeducare. Reinventează-te dacă e cazul. Crede mai mult, muncește mai mult. Vei fi răsplătit, vei fi recompensat. Este imposibil să nu reușești. Dumnezeu a pus în tine tot ce ai nevoie să ajungi la visul tău.

Nu sta să treacă anii și să dai vina pe Iliescu, Băsescu și Ponta. Te rog. Nu contează cine te-a furat, mințit, părăsit, înșelat, trădat. Ia-ți viața în mâinile tale și mergi după visul tău. Fericirea o găsești numai în momentul când începi să îți trăiești visul. Ce este frumos la asta, e că poți trăi fericit deja de când ai avut curajul să pornești către el.

Știi că acel vis nu aparține nimănui altcineva decât ție. Asta ar trebui să te motiveze cu adevărat, nu articolul meu. 


(Traducere: Hei, nu lăsa vreodată pe cineva să îți spună că nu poți realiza ceva. Nici măcar pe mine. Ai înțeles? ("Da") Ai un vis, trebuie să îl protejezi. Oamenii care nu pot realiza ceva, îți vor spune că nici tu nu poți. Vrei ceva, du-te ia-l. Punct)

Ai un vis? Du-te după el. 

4 comentarii:

  1. Undeva, cineva cauta exact ceea ce tu ai de oferit. Suna bine? Ok. Cand ai ceva de dat si esti recunoscator pentru ceea ce ai deja in viata ta, vei atrage si mai multe lucruri bune! Daca esti mereu nemultumit atunci atragi din univers mereu lucruri pe care nu le doresti. Magnetul universului nu aude cuvantul NU: "nu vreau sa am o zi proasta", apai tocmai o zi proasta o sa fie pentru ca in univers se transmite ca o unda exact fraza fara acel NU. Fiecare gand al nostru este transmis in univers ca o scanteie care atrage alta scanteie de pe aceiasi frecventa. Daca ai un gand sau o dorinta e bine sa o si exprimi cateodata fara retineri in fata celorlalti, ca de ex. anul asta imi achit rata la masina (chiar daca nu sti cum)- crede numai. Am obs. ca daca vizualizezi ceva (exact ca un vis cum scri Lica) exact asa o sa se intample in timp cand nici nu iti dai seama si deja acele lucruri ti se par banale. Si toate acele lucruri le realizezi cu oamenii care ti potriveste Dumnezeu in cale ... Foarte bun articolul.

    RăspundețiȘtergere
  2. "incepeti sa va ganditi la toate lucrurile din viata pentru care sunteti recunoscatori. Fixati-va pe frecventa recunostintei si toate lucrurile bune vor veni pe un fagas bun"

    RăspundețiȘtergere
  3. Dani! Salut omule draga.
    Ce mai faceti? Mi-e dor de voi. Sper ca sunteti bine.
    Mersi de coment. La fel ai facut si tu cu firma ta in urma cu cativa ani. Imi amintesc foarte bine. Ai pornit cu ce ai avut la indemana si nu te-ai lasat intimidat. Felicitari !

    Haideti pe la Cluj cand puteti.

    RăspundețiȘtergere
  4. E frumos si bine sa crezi nu zic nu, dar romanii nu au visuri decat sa aiba bani de facturi si datorii si paine. Ideile din vest nu se pot aplica aici in Romania.

    RăspundețiȘtergere