Dacă ai un vis, crede în el

Nu cu mult timp în urmă am primit acest articol de la o prietenă pentru a-l publica. 

Îmi amintesc cum a pornit totul în viața ei în acest sens și mă bucur că a ajuns unde și-a dorit, crezând și luptând pentru visul ei. Ea spune că e meritul meu, eu spun că este meritul ei deoarece eu nu am făcut decât să o ajut puțin, ea fiind cea care a crezut și a muncit serios.

Citind întreg articolul mi-am amintit de vorba care spune că "cel care nu vrea cu adevărat caută scuze iar cel care vrea cu adevărat caută soluții." Ea a crezut deci i se potrivește de minune, dar poate fi valabil și pentru tine. Sunt sigur că această poveste de succes, deși scrisă pe scurt în două părți, te va motiva și te va învăța multe.

Cu drag, Lică Nemeș

Dacă ai un vis, crede în el şi vei găsi persoana 
potrivită care să te ajute

Scris de Adina Turdeanu 

       Se întâmplă uneori în viaţă ca firul roşu să se întrerupă şi să nu ştii cum să continui, cum să îl reînnozi ca viaţa să îşi continue cursul ei „firesc”. Cred că majoritatea dintre noi am trecut cel puţin o dată în viaţă printr-o astfel de experienţă. Şi fie am reuşit cu forţele proprii să depăşim situaţia, fie ne-a ajutat familia, rudele, prietenii. Dar ce părere aveţi de o persoană absolut necunoscută, pe care o vezi pentru prima dată în viaţă? Căreia îi spui doar problema ta, nevoia ta, visul tău şi e dispusă să îţi întindă o mână? Pare un scenariu de telenovelă, acolo unde totul e posibil, sau din Rai, acolo unde toţi sunt buni cu toată lumea. Dar slavă Domnului că acest Rai există şi pe pământ, adică există şi aici oameni care, prin exemplul lor, ne învaţă ce e bunătatea, dăruirea, ajutorarea celorlalţi, ce înseamnă să fii deschis spre nevoile celuilalt şi nu centrat pe tine, pe nevoile tale.

           Mi s-a întâmplat şi mie să caut un om, un om dispus în primul rând să mă asculte şi apoi să creadă în mine, în proiectul meu şi în capacitatea mea de a dezvolta acest proiect. Povestea mea a început acum 11 ani când, datorită unor întâmplări deloc plăcute, am hotărât să renunţ la învăţământ. Nu aveam nici o alternativă, nu ştiam ce voi face pe mai departe, nu ştiam de unde să încep, încotro să mă îndrept, nu ştiam decât că nu mai doresc să lucrez în învăţământ. Şi, cum orice minune durează 3 zile, după ce mi-a trecut supărarea, au început întrebările: bine, dar eu ce fac mai departe? Cu ce o să îmi câştig existenţa? Eu altceva nu ştiu să fac decât să predau. Pentru asta m-am pregătit, pentru asta am învăţat. 

        Privindu-mi CV-ul nu aveam prea mari şanse să mă angajez într-un post bine plătit. Dar nu m-am lăsat descurajată de asta. Dorinţa de a schimba ceva în viața mea era aprinsă în inima mea, iar în învățământ nu mai vroiam să mă întorc niciodată. OK, şi atunci ce e de făcut? 

Nu ştiu ce faceţi voi când vă căutaţi un loc de muncă. Poate căutaţi în ziarul Piaţa, poate vă depuneţi CV-ul la mai multe companii, poate vorbiţi cu părinţii, rudele, prietenii să vă ajute etc. Eu nu am făcut nimic din toate acestea. Eu nu am depus nici un CV (v-am spus că nu arăta prea bine), nici nu am aşteptat să îmi plâng de milă. Doar eu am fost cea care a renunţat, cu toate că mă puteam râzgândi oricând căci nu îmi depusesem încă demisia. Dar nu, hotărârea era luată orice ar fi. Şi ghiciţi ce am făcut? Am luat cartea  Pagini Aurii! 

       Vă vine să credeţi? Să îţi cauţi un loc de muncă în Pagini Aurii! De fapt eu căutam o idee, o firmă care să îmi “descopere” ce pot eu să fac cu ceea ce ştiu, cu pregătirea mea de atunci. Şi am luat domeniile pe rând, de la A. Şi nu am găsit nimic interesant până la E. Dar când am citit edituri mi s-a aprins beculeţul. Am ştiut că e exact ceea ce căutam. Să lucrez într-o editură. Dar ce să fac acolo? Redactor? Nu aveam Facultatea de Litere sau Jurnalism. Să redactez? Nu ştiam PC decât noţiuni de bază. Să fac design? Nu cunoşteam nici un program de design. 

       Începuse lupta în mintea mea: dorinţa de a lucra într-o editură, pe de o parte, şi inamicul care îmi spunea că nu ştiu să fac nimic, pe de alta. Dar dorinţa de a nu mă mai întoarce în învăţământ era mult mai mare şi a învins. Mi-am adus aminte că în şcoala unde predasem mă ocupasem de un proiect. Mi-am zis atunci că aş putea să dezvolt acest proiect la scară naţională. Aşadar ideea era să realizez teoretic acest proiect cu care să mă prezint la edituri, să le arăt ce am de gând, care e ideea mea şi ce vreau să fac. Zis şi făcut. 

      Am realizat un proiect dar deloc bine pus la punct sau profesionist. (Acum îmi vine să râd când mă gândesc cu ce m-am prezentat. Dar pe atunci nu mă interesa acest aspect sau nu consideram că e foarte important. Mă anima doar dorinţa de a lucra la o editură pentru a-mi dezvolta proiectul care era visul meu. Dintr-o dată viaţa mea a luat o nouă culoare. Ştiam că e ceea ce doresc să fac. Ştiam că s-a încheiat o etapă din viaţa mea şi că trebuie să încep o alta.) Acum trebuia să mă prezint la edituri cu el. Dar la care? Nu ştiam nici măcar unde sunt editurile în oraşul meu sau care e mai „tare”, ce să mai zic să am o cunoştinţă care să mă recomande sau să îmi pună o pilă, cum se obişnuieşte...

(Va urma)